RSS

Începuturile familiei Sezonov

03 iun.

„La 1 August 1880, la scurt timp după ce Basarabia a fost cedată Rusiei [1], SEZON VASILENCO s-a mutat din satul Șagani [2] traversând Dunărea, la Tulcea, probabil pentru a scăpa de persecuția religioasă din Rusia, el fiind credincios evanghelic, care citea Biblia și a fost botezat în 1877 de Dmitri Petrovici în Nicolaevca.

Numele SEZON TROFIMOVICI VASILENCO înseamnă că bunicul nostru era fiul lui Trofim și că Trofim era fiul lui Vasile, dar la stabililea lor în Tulcea (1880), vecinii, care vorbeau în majoritate rusește i-au numit Sezonov, adică fiii lui Sezon.

Sezon avea doi frați Lavro și Sava și a avut împreună cu soția sa Elena [3] 10 copii dintre care pot enumera pe: SAMUEL, ALEXEI, PETRO, LUCA, AVRAM, IACOB, ANDREI, ADAM. Într-o fotografie din 1920, mai sunt în viață doar 7 frați.

În 1895, Sezon a murit la 55 de ani lăsând în urma lui, soția Elena, GRANDMA ELENA (BABUSHKA SEZONIKA) care a murit în luna Aprilie 1918.

 Astfel, începutul familiei Sezonov capătă contur istoric.” 

(text din „Cronica familiei….” primit pe mail de la dl. Mitică Ghitea, cu rangul familial „B9C”, la 3 iunie 2013)

…………….

Notă: [1] Corecţie: În urma războiului de independenţă din 1878, nu Basarabia a fost cedată Rusiei (care anexase teritoriul nistro-prutean din 1812), ci judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail (recuperate de România în urma războiului Crimeii în 1856).

[2] Satul Şagani (astăzi în raionul Tatarbunar) este o localitate pe teritoriul actual al Ucrainei, în apropierea graniţei dobrogene cu România (odată, pe teritoriul basarabean, care a aparţinut României între 1918-1940).

[3] Conform unui document de pe vechiul site familysearch.org (devenit acum inaccesibil), părinţii lui Adam Sezonov se numeau Sezon Trofimovici Vasilenco şi Elena Stepanova Caplausenco. Astfel, Elena, soţia lui Sezon, ar fi fost fiica lui Stepan, fiul lui Caplaus. [„deadlink”: https://familysearch.org/Eng/Search/IGI/individual_record.asp?recid=100064235227&lds=1&region=5&regionfriendly=Continental+Europe&frompage=99]

 

Etichete: , , , ,

2 răspunsuri la „Începuturile familiei Sezonov

Lasă un comentariu