RSS

Autorul (Alexa Popovici) în „Istoria baptiştilor…..” (1)

12 Oct

Alexa Popovici

„Viaţa noastră este un simplu pelerinaj, fiindcă ne mutăm dintr-un loc în altul, exact cum spunea un poet credincios: «Pe pământ noi n-avem casă, ca străini călătorim». Exact aceasta este povestea vieţii mele.” – Alexa Popovici, 15 ianuarie 1980

Bibliografia pe scurt – aici

Părinţii săi sunt Sima şi Zana Popovici [0]. 

1. ÎN HARRISBURG, PENSYLVANIA

Sima Popovici s-a „născut la 5 iulie 1877” şi a fost „botezat în Harrisburg (Pensylvania), America, în 1913, de predicatorul Pavel Chinezu” [1].

În perioada cât a locuit cu familia în Statele Unite ale Americii, tatăl său (Sima Popovici) a făcut parte din comitetul care a condus Biserica Baptistă din Harrisburg, statul Pensylvania (împreună cu Paul Chinez şi Mitru I. Stanca), fondată în anul 1911 de „câţiva emigranţi care se adunau la o biserică americană” (români cu care „s-au afiliat şi câţiva credincioşi maghiari şi germani”; „serviciile însă se ţineau în limba română şi erau traduse în celelalte limbi”), până în 1916 – când „credincioşii l-au adus ca păstor pe Damian Iovan” [2].

În acest timp, în oraşul Harrisburg s-a născut Alexa Popovici, la 4 iulie 1915. 

2. ÎN FIRITEAZ

În primăvara (?) anului 1921, Sima Popovici s-a întors în România, împreună cu familia sa – în comuna Firiteaz, judeţul Timiş (unde Alexa Popovici a crescut şi a urmat studiile primare, între 1921 şi 1925) [3].

„El a revenit cu familia în ţară în iunie 1921 şi imediat a început să lucreze cu Evanghelia. Iar în 1923 a fost ordinat ca lucrător de Atanasie Pascu şi Ioan Savu, în biserica română din Timişoara, pentru a-l ajuta pe Ioan Savu” [1]. 

Popovici Stuparu

„66. Ştefan Stuparu şi Sima Popovici cu fiul Alexa. Întorşi din America, au început lucrarea” („Istoria baptiştilor…”, A.Popovici, p.428)

„Bisericile baptiste din Ardeal, Crişana şi Banat, precum şi cele din Bucovina au fost împrospătate cu credincioşi întorşi din Statele Unite ale Americii, unde aceştia emigraseră înainte de război (1914) şi unde s-au convertit şi s-au întărit în credincioşie. La întoarcerea din ţară, mulţi au devenit predicatori în bisericile din comunele lor, iar alţii au devenit pionieri, întemeietori de biserici” [4]. Acesta este şi cazul lui Sima Popovici, care, în comuna Firiteaz, a slujit drept predicator, fiind unul dintre predicatorii „harnici şi destoinici” din Banat [5]. „În Firiteaz, s-a născut o biserică prin întoarcerea din America a lui Sima Popovici [….]” [1].

În timpul primei prigoane asupra cultului baptist (din 1920-1921), predicatorul Sima Popovici a fost supus unei persecuţii din partea autorităţilor din Firiteaz, primind o amendă de 1000 de lei şi 15 zile de închisoare. Cazul său a fost unul dintre cele 5 oferite drept exemplu pentru faptul că „închinăciunea baptiştilor nu este permisă” în scrisoarea-memorandum „cu anexe ale cazurilor de prigoană” depusă de dr. Rushbrooke (prezentatul Alianţei Baptiste Mondiale) la prim-ministrul Tache Ionescu (18 decembrie 1921 – 19 ianuarie 1922), în timpul vizitei lui Rushbrooke la Bucureşti şi întrevederii sale din 20 decembrie 1921 [6]. „Scrisoarea cu un memorandum şi trei anexe, precum şi o copie a scrisorii trimise către ministrul Cultelor a fost tipărită la Londra în limba engleză şi trimisă marilor organizaţii baptiste din lume” [6 – nota 48]. În urma intervenţiei lui Rushbrooke, prigoana a încetat, ca urmare a măsurilor luate de noul ministru al Cultelor, Dumitrescu-Brăila, care a anulat ordinul din care generase prigoana (nr.15831 /1921, dat de Octavian Goga).

În timpul celei de-a doua prigoane (din 1923-1924), predicatorul Sima Popovici a suferit alte persecuţii, dar sub o formă diferită: în Firiteaz, judeţul Timiş, în familia lui Sima Popovici a murit în 3 3anuarie 1922 un copil, însă preotul s-a împotrivit să fie înmormântat în cimitirul comunal, lângă mormintele familiei. S-a săpat apoi a doua groapă, la marginea cimitirului, şi când a sosit cortegiul mortuar la groapă au venit şi au oprit înmormântarea din ordinul prim-pretorului, şi după multe pertractări şi discuţii a fost idicat un loc într-un colţ în jumătatea nefolosită a cimitirului, unde a trebuit să se sape a treia groapă, poporul stând în frigul de iarnă, până când mortul a putut fi îngropat. În 4 martie 1922, murind un alt copil, tot în familia lui Sima Popovici, preotul ortodox Alexandru Silaghi a forţat de data aceasta familia cu ajutorul jandarmilor şi a autorităţilor comunale şi a înmormântat după ritul ortodox copilul decedat, aducînd la slujbă şi pe preotul Todan din comuna Fibiş, un alt înverşunat prigonitor al baptiştilor; la prohod, cei doi au defăimat credinţa baptistă” [7]. „Uniunea (Baptistă Română) a protestat, protestul fiind înregistrat la nr. 18862 / 13 martie 1922” [7 – nota 23].

"71. Familia Sima şi Zana Popovici cu fiii lor, Pit şi Alexa" (op.cit, p.430)

„71. Familia Sima şi Zana Popovici cu fiii lor, Pit şi Alexa” (op.cit, p.430)

3. PREGĂTIREA

Alexa Popovici a urmat studiile liceale la liceele „Gheorghe Şincai” din Bucureşti şi „Moise Nicoară” din Arad (între 1925-1933). Apoi a urmat cursurile Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti (între 1933-1937) şi, ulterior, pe cele ale Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti (între 1951-1955) [3]. „Din Biserica din Firiteaz au plecat la Seminar Alexa Popovici, în 1933, şi Petre Popovici, în 1937” [1].

Alexa Popovici şi-a făcut stagiul misionar la Biserica din Pecica (în 1934) [8***]. Petre Popovici şi-a făcut stagiul misionar la Biserica din Beregsăul Mare (cu o casă de rugăciune construită în 1925) „în vacanţele din 1937” [1*].

Ca seminarist, între 1935 şi 1936, Alexa Popovici a lucrat la Secaş, sub păstorii locali Dumitru Coţoi şi, după moartea acestuia din urmă (1936), Indrei Coţoi [9].

În calitate de misionarul pentru citirea zilnică a Bibliei de pe atunci, Alexa Popovici a participat la conferinţa Comunităţii Române Oradea, ţinută la Viena, în 28 decembrie 1936, „la care au fost reprezentate peste 200 de biserici baptiste române, cu peste 6000 de membri botezaţi”. Atunci „s-au luat hotărâri importante ce nu trebuie uitate, nici trecute cu vederea. Acestea au fost: oprirea alcolului, rugăciunea familială, citirea zilnică a Bibliei, neîngăduinţa faţă de păcat şi întoarcerea la pocăinţa reală şi sinceră, după exemplul primilor credincioşi” [10].

La 15 august 1926, Alexa Popovici a fost botezat de către predicatorul Atanasie Pascu de la Biserica Baptistă Română din Timişoara, care a oficiat atunci „un botez cu 31 de suflete, dintre care 13 erau iarăşi din loc, iar restul din alte biserici din jur”. „Actul botezului a fost ţinut în baptiseriul bisericii germane” [1**]. Alexa Popovici a devenit ulterior predicator la această biserică.

La Biserica Baptistă din Constanţa (cu o casă de rugăciune inaugurată în ianuarie 1937), unde slujea ca păstor Dumitru Baban (cel care începuse lucrarea în Constanţa, în 1921), a lucrat între 1937-1939, ca evanghelist, „ajutându-l pe păstor”, Alexa Popovici, „aflat în acea ani în Constanţa” [11]. Corul mixt era dirijat de Andruşa Sezonov. 

În comuna Firiteaz: Alexa şi Petre Popovici (rândul de sus), cu părinţii lor: Sima şi Zana Popovici (rândul de jos), la bătrâneţe [sursa: http://shrike.depaul.edu/~tpopovic/heritage.html%5D.

4. PĂSTORUL

La 2 iunie 1940, Alexa Popovici a fost ales ca păstor al Bisericii din Arad-Pârneava. Anterior, „din octombrie 1938 şi până în octombrie 1939, biserica a fost păstorită, împreună cu celelalte biserici din Arad, de David Dumitraşcu” (iar anterior lui, de Ioan Cocuţ). Alexa Popovici a fost ordinat la 16 iunie 1940, de către o comisie compusă din Ilie Mârza, Mihai Munteanu, Nicolae Oncu, Ioan Moţ, Ioan Truţa şi Cornel Pascu. „Sub pastoratul lui Alexa Popovici, biserica şi-a continuat activitatea, a avut cor şi fanfară, crescând atât numeric, cât şi spiritual, până în 1942, la închiderea ei” [8].

„Biserica „Speranţa” s-a format cu o parte a membrilor din Arad-Pârneava. […] Din pricizina sciziunii produsei în cult şi a existenţei a două comunitaţi în Arad, un număr însemnat de membri ai Bisericii „Speranţa” s-au desprins, formând în 1933 o altă biserică numită Betel, sub păstorirea lui Ioan Cocuţ”, care a păstorit-o până în 1938 (i-a urmat David Dumitraşu). În fine, „din 2 iunie 1940 până la închiderea ei în 1942″, biserica a fost păstorită de Alexa Popovici [8*].

În fine, asemenea lui Ioan Cocuţ şi David Dumitraşcu înaintea lui, Alexa Popovici a păstorit totodată (din 1940 până la închiderea ei în 1942) şi „Biserica” Credinţa din Arad-Şega, cu „fraţi ţigani”, care era una dintre singurile două biserici baptiste din România cu membrii rromi (cealaltă fiind biserica din Dognecia, Banat) [8**].

În afara Aradului, Alexa Popovici a păstorit „interim” şi Biserica Baptistă din Curtici, din 1941 (de la plecarea păstorului Cornel Pascu) până la închiderea ei (1942). „Biserica a avut cea mai mare şi mai frumoasă fanfară din ţară, dirijată de T.Mariş, şi un cor mixt, femeiesc şi bărbătesc, dirijat de Moise Ciupuligă. Unii dintre membrii bisericii au fost mulţi ani primari ai comunei” [8***].

La 1941, Alexa Popovici era preşedintele Comunităţii din Arad: „În anul 1941, la 23 martie, la Şiria a fost ordinat ca păstor Petre Nicolae Popa, iar ca diacon Ioan Botaş, de către o comisie compusă din Marin Dumitraşcu, secretarul general al Uniunii, Alexa Popovici, preşedintele Comunităţii Arad, Ioan Rusu, misionarul Şcolilor Duminicale şi Gheorghe Olteanu, păstorul bisericii din Seleuş” [8*** – cf. „Farul Creştin”, nr.14/941, p.7 – nota 37]

5. ACTIVITATE EDITORIALĂ

Revista Farul Creştin şi-a început apariţia în toamna anului 1933 la Arad în Strada Fabricii, nr.13, sub direcţia lui Lucaşa L. Sezonov şi redacţia lui Ioan Cocuţ. […] Revista l-a avut redactor pe Ioan Cocuţ până în anul 1939. După plecarea lui Ioan Cocuţ în America, a rămas girant responsabil Nicolae Oncu, iar redactor Mărioara Pascu, până când şi aceasta a plecat în America, iar lucrarea de redactor a fost preluată de Ana Drăgan şi dusă până la 25 mai 1940. La această dată a fost numit redactor Alexa Popovici, care a editat revista până la 10 ianuarie 1948, dată la care a fost desfiinţată prin ordinul cenzurii. [….]

La sfârşitul anului 1941, ca efect al dispoziţiilor antibaptiste ale dictaturii antonesciene, organele cenzurii din Arad au comunicat că, pe data de 1 ianuarie 1942, revista Farul Creştin este suspendată printr-un proces verbal al Comitetului Propagandei condus de Romulus Dianu, sub învinuirea că nu face propagandă de război. Revista a rămas suspendată până la prăbuşirea dictaturii, în 1944. Primul număr a reapărut în data de 16 decembrie 1944, după care revista a fost din nou autorizată de autorităţi.

După reapariţie, Farul Creştin a fost scos într-un tiraj de 5000 de exemplare, care a crescut în 1946 la 6500 de exemplare, cu periodicitate săptămânală, având ca supliment lunar Călăuza pentru Şcolile Duminicale. Comitetul de direcţie a fost compus din: redactor responsabil Alexa Popovici, redactor Petre Popovici şi membrii Ioan R. Socaciu, Florea Grădan, Nicolae Precupaş, Dumitru Imbroane, Alexandru Bale, Dumitru Sida şi Traian Ban. A urmat în 1948 suspendarea definitivă a revistei şi, ca urmare a memoriilor şi a intervenţiilor făcute, într-o audienţă la ministrul Informaţiilor, Octav Livezeanu, a unei delegaţii compuse din Alexa Popovici şi Ioan Rusu acestora li s-a comunicat că nu se revine asupra hotărârii de suspendare.” [12]

….

O carte de cântări: 

„Cum în bisericile baptiste cântările se cântau în comun şi în cor, este explicabil faptul că fiecare membru căuta să aibă cartea de cântări. [….(de-a lungul, au fost tipărite numeroase ediţii ale cărţilor de cântări – 1919, 1922, 1931, 1933)….]. Din pricina condiţiilor de sciziune internă, nicio organizaţie n-a mai luat iniţiativa de a tipări cartea de cântări. Abia în 1941, la hotărârea Comitetului executiv al Uniunii, a apărut la 26 martie ediţia a douăsprezecea ce conţinea 860 de cântări. Această ediţie a apărut la Arad, sub îngrijirea lui Alexa Popovici. Titlul cărţii de cântări a fost schimbat din Cântările Sionului în Cântările Evangheliei, fiindcă la acea dată guverna un curent antisionist, astfel că orice cuvânt era interpretat şi putea constitui o pricină de neplăceri şi neajunsuri. Tirajul acestei ediţii a fost de 12.000 de exemplare, şi în mai puţin de un an, întregul stoc a fost vândut, întrucât la desfiinţarea cultului de către decretele antonesciene, în depozit nu mai exista niciun exemplar din cărţile de cântări.” [13]

…..

„În 1941 n-a mai apărut decât o singură broşură, „Revelionul”, de Alexa Popovici, căci nu peste mult a urmat desfinţarea confesiunii baptiste prin decretele antonesciene şi n-a mai fost cu putinţă să apară vreo altă lucrare.” [14].

6. ÎN TIMPUL PRIGOANELOR

În contextul „prigoanei a şaptea” şi a închiderii multor biserici baptiste (1939), a fost convocat al XIX-lea Congres al Uniunii Baptiste Române. „cu o ordine de zi de zece puncte”, aprobat de minister, care s-a ţinut între 7-8 octombrie 1939 la Bucureşti, în biserica baptistă de pe bulevardul Basarab nr.56A. „Preşedinte de zi a fost ales Ioan R. Socaciu, preşedintele Uniunii, secretari de zi au fost aleşi Teodor Vicaş şi Alexa Popovici, iar scrutători, Gheorghe Cuzman şi Pavel Radula. Au fost votate (în unanimitate) două rezoluţii în prezenţa inspectorului general Teodor Păcescu de la Ministerul Cultelor”: 1. „scoaterea baptiştilor de sub prevederile Deciziei nr.31999/939”; 2. „extinderea drepturilor cultice pe toată ţara, nu numai Transilvania şi în judeţele vecine. „Moţiunea, care arăta nedreptăţile ce se făceau cetăţenilor de confesiune baptistă, votată tot în unanimitate, a fost înaintată regelui carol al II-lea, lui Constantin Argetoianu, prim-ministru, şi lui Nicolae Zigre, ministrul Cultelor”. Această acţiune a dus, eventual, la încetarea prigoanei [15].

În timpul prigoanei a opta de sub regimul Antonescu (1941-1944), „cea mai crudă prigoană a fost în Bucovina, unde nu numai că au fost închise bisericile, dar au fost torturaţi membrii. Spre sfârşitul lunii octombrie 1942, a reuşit să fugă din Bucovina Silvestru Ungureanu şi I. Isăpciuc, care fuseseră maltrataţi de autorităţile locale. La Bucureşti se aflau I.R. Socaciu şi alţi baptişti. În zadar au solicitat o audienţă la ministrul Ion Petrovici, căci acesta dăduse ordin, ca nici o delegaţie baptistă să nu fie lăsată să pătrundă în Minister. Totuşi, într-o zi au reuşit să pătrundă în Minister printr-o uşă a funcţionarilor, o delegaţie compusă din: I.R. Socaciu, Marin Dumitraşcu, Teodor Vicaş, Silvestru Ungureanu, I. Isăpciuc şi Alexa Popovici. Cînd au ajuns în anticamera ministrului, şeful de cabinet a fost surprins şi i-a lăsat mai la urmă. Cînd a fost întrodusă delegaţia în cabinetul lui Ion Petrovici, acesta a spus pe un ton militar: „Ce, aţi luat cu asalt Ministerul?” După ce I.R. Socaciu şi Marin Dumitraşcu au prezentat cazuri de prigoană şi au exemplificat cu cei doi bucovineni, I. Petrovici şi-a notat numele lor şi a răspuns: „Cei doi bucovineni se pot întoarce acasă, că nimeni nu o să le facă nimic. Iar în ce priveşte celelalte probleme, va necesita studierea lor.” S-a putut observa foarte bine, că nu este dispus să tempereze prigoana. Foarte puţine biserici niai erau deschise la acea dată. Şi aproape nici un predicator nu-şi mai putea exercita atribuţiile pastorale” [16]. Mai târziu, a apărut decretul-lege (nr.927 din 28 decembrie 1942) prin care cultul baptist a fost desfiinţat.

Alexa şi Petre Popovici, ca militari în Marina română (după 1935) [sursa: http://shrike.depaul.edu/~tpopovic/heritage.html%5D

„După apariţia decretului de desfinţare, s-a oferit a-i ajuta pe baptişti Dr. Nicolae Lupu, fost ministru în mai multe rânduri, care avea bune relaţii la Mihai Antonescu şi chiar la Ion Antonescu. El a fost vizitat în mai multe rânduri de I.R. Socaciu, un vechi cunoscut al său, care i-a întrodus pe Marin Dumitraşcu, secretarul Uniunii şi pe Alexa Popovici, redactorul revistei Farul Creştin, care aveau misiunea de a ţine legătură cu dânsul. Prin Dr. Nicolae Lupu, au fost înaintate mai multe memorii colective ale unui grup de predicatori, fiindcă toate organizaţiile cul-tice au fost desfinţate. Aceste memorii au fost predate direct lui Mihai Antonescu şi apoi tot prin el se primea şi răspunsul. Spre a nu putea fi descoperiţi, şi fiindcă Marin Dumitraşcu locuia la Ploieşti, răspunsurile erau primite la locuinţa lui Dr. Nicolae Lupu de Alexa Popovici, care era mobilizat şi îndeplinea serviciul militar în Bucureşti, şi el putea lua contact, fără a fi descoperit de siguranţa de stat.” [17]. 

„Deşi călătoriile cu trenul se puteau face numai pe bază de autorizaţii eliberate de poliţii şi jandarmerii, cu toate acestea, în ziua de Bobotează, în 6 ianuarie 1943, s-a ţinut totuşi un comitet al Uniunii, în casa lui F.W. Schuller, din Bucureşti. Delegaţii veneau de pe diferite străzi şi la intervale de timp. Ei se puteau strecura şi la venire şi la plecare neobservaţi, întrucît toate autorităţile erau la Dâmboviţa, la aruncarea crucii în apă, un obicei şi ritual ortodox. La şedinţă au luat parte: I.R. Socaciu, C. Adorian, Marin Dumitraşcu, Iohann Fleisher, F.W. Schuller, Alexa Popovici, Dumitru Drăgilă, Ioan Rusu, Ilie Mârza şi Dumitru Baban” [18].

„Formele de persecuţie şi intimidare din partea autorităţilor erau coordonate şi acordate cu formele de momeală, de multiple promisiuni şi încercări de reconvertire a baptiştilor la ortodoxism. [….] Prima acţiune a început la Paştele anului 1942. [….]  Alte asemena acţiuni au urmat, dar nu au avut nici un rezultat, fiindcă credincioşii baptişti nu au acceptat
să-şi părăsească credinţa şi să renunţe la convingerile lor. Din contră, baptiştii, chiar când se făceau programele şi se editau circulările episcopilor şi dispoziţiunilor de a-i chema pe baptişti înapoi la ortodoxism, ei acţionau pentru redeschiderea bisericilor lor, spre a se aduna la rugăciune. Dăm un exemplu de la Arad. întors, doar cu câteva zile înainte de Paştele 1942, într-un concediu de la concentrare, Alexa Popovici, preşedintele Comunităţii Arad-Pârneava, la îndemnul mai multor predicatori, a avut o audienţă la Dr. Pepelea, subprefectul judeţului Arad, şi i-a solicitat bunăvoinţa, ca să se ordone redeschiderea bisericilor baptiste măcar pentru sărbătoarea Paştelui. [Audienţa a avut loc luni, 30 martie 1942 – nota 4] Subprefectul, Dr. Pepelea s-a înduioşat, dar a răspuns, că nu poate da un un asemenea ordin din cauza bisericii dominante. Cum Alexa Popovici a nădăjduit că episcopul Aradului, va accepta o asemenea acţiune, l-a întrebat pe subprefect: „Dacă prelatul va aproba cererea noastră, veţi aproba şi dvs.?”. Acesta i-a răspuns afirmativ. Peste două zile, Alexa Popovici l-a vizitat pe episcopul Dr. Andrei Magieru al Aradului. [Întrevederea a avut loc la reşedinţa episcopului dr. Angrei Magieru, miercuri, 1 aprilie 1942 – nota 5]. În cadrul întrevederii, Alexa Popovici a rugat pe episcop să aprobe cererea baptiştilor de a le fi deschise bisericile de Paşte, sau cel puţin să-şi dea un aviz favorabil telefonic subprefectului Dr. Pepelea, dar episcopul nu a acceptat. Despre această întrevedere au fost încunostinţaţi conducătorii Uniunii, I.R. Socaciu, Marin Dumitraşcu şi alţii” [19].

„Deşi bisericile baptiste erau închise, iar predicatorii care se mai aflau încă în libertate erau puşi sub atentă supraveghere, totuşi, credioncioşii baptişti şi-au continuat lucrarea de creştere în har şi cunoştinţe, de mărturie a adevărului, de rugăciune şi chiar de îndeplinire a celor două simboluri: Botezul şi Cina Domnului. [….] În oraşe, de asemenea, activitatea de creştere în credincioşie au continuat fără întrerupere, dar pe ascuns. Credincioşii de pe o stradă sau două, ori familiile înrudite, prietene sau legate între ele, se adunau în fiecare duminică când la unii, când la alţii. Adeseori, predicatorii sau unii dintre membrii mai în vârstă erau invitaţi la aceste întruniri, şi atunci aceştia ţineau adevărate predici care înviorau credincioşia celor prezenţi. În fiecare duminică, întrunirile acestea pe familii, cu scop religios, au constituit stimulente pentru credinţă. Astfel, fermitatea în trăirea învăţăturilor nou-testamentale s-a păstrat aproape neştirbită, iar scopul bisericii a fost realizat. [….] La Bucureşti, cele mai multe întruniri au fost ţinute în cartierele Dămăroaia, Ferentari şi Colentina. [La câteva din asemenea adunări ţinute în Dămăroaia, Strada Garofiţei, nr.24, şi altele, la locuinţele lui Ioan Bolea, Nicolae Ghila şi Blaga, a luat parte şi autorul, cu fratele său Petre Popovici, ca militari – nota 14]. În multe locuri erau puse pături pe geamuri şi se cânta doar în şoaptă sau în gând, iar când se predica, şi aceasta se făcea încet. La venire, ca şi la plecare, se lăsa un interval de timp între unii şi alţii, ca să nu fie în grupuri mai mari de două-trei persoane. Copii erau binecuvântaţi tot acasă [….]” [20].

7. SFÂRŞITUL PRIGOANEI

„După răsturnarea dictaturii lui Ion Antonescu la 23 august 1944 […] suferinţa, aspra prigoană îndurată de baptiştii din România, a încetat şi ea. Iată, dintr-un articol, un rezumat al trecutului de suferinţă:” [21]

„Noi am suferit ceea ce nu cred că au suferit în veacul nostru alţi baptişti din lume. Ni s-au pus în sarcină învinuiri grave şi neadevărate, am fost terfeliţi prin presă de toţi nechemaţii, au fost scrise cărţi pline de minciuni la adresa noastră, ni s-au luat toate drepturile, ni s-a răpit bucuria şi mângâierea de a ne ruga împreună Domnului, ni s-au furat toate casele de rugăciune clădite pe banii noştri şi transfomate apoi în săli de joc, magazii, dormitoare pentru evrei, sau au fost ticsite cu muniţie; credincioşii noştri au umplut închisorile şi lagărele etc. etc. şi la toate acestea, noi nu am putut vorbi, nici a ne apăra, ci trebuia să tăcem. Şi tăcerea ne închidea în suflete atâtea dureri, că numai cerul poate şti. Azi s-a rupt tăcerea şi ni s-au redat libertăţile. Iar toate nedreptăţile, durerile, suspinele şi lacrimile vărsate de poporul nostru atât de sălbatec prigonit le lăsăm în braţele istoriei, ca ea să le transmită generaţiilor viitoare, ca o mărturie că cetatea zidită pe stăncă nu a putut fi dărâmată de furtună sau de şuvoaiele de apă.”

(ALEXA POPOVICI, „S-a rupt tăcerea”, articol în Farul creştin, nr.7/944, pp.1,2)

_________

Referinţe:
 [0] “Istoria baptiştilor din România (1856 – 1989)” – 3 volume, ediţie revizuită, Alexa Popovici, Editura Făclia, Oradea, 2007 – „Notă la prima ediţie a Volumului 1” (15 ianuarie 1980): „Dedic această lucrare scumpilor mei părinţi SIMA şi ZANA ca o expresie a celei mai alese recunoştinţe pentru că mi-au îndrumat paşii pe calea credinţei nou-testamentale, şi astfel tata şi mama m-au introdus în poporul care are o istorie atât de glorioasă”.  

[1] (op.cit), Volumul II (1919-1944), Capitolul 13. Activitatea bisericilor baptiste din Banat – subcap. „Lucrarea din judeţul Timiş-Torontal”: „Cercul Lipova [….] În Firiteaz […]” (pp.474-475);

[1*] „Cercul Parţa [….] O altă biserică mare a fost cea din Beregsăul Mare [….]” (p.472)

[1**] „Cercul Lipova [….] În oraşul Timişoara” (pp.475-476)

[2] (op.cit), Volumul I (1856-1919), Capitolul 16. Baptiştii români în diaspora – subcap. „Bisericile din statul Pensylvania” (pp.249-250).  

[3] (op.cit), din biografia de pe coperta 4: Dr. ALEXA POPOVICI (1915-1997).

[4] (op.cit.), Volumul II (1919-1944), Capitolul 1. Situaţia bisericească şi confesională a baptiştilor la finele marelui război – subcap. „Starea spirituală” (pp.280-282) – ultimul paragraf: „Bisericile baptiste din Ardeal……” şi nota 20: „Cazul din […] Firiteaz cu Sima Popovici”. 

[5] (cap.cit), subcap. „Bărbaţi însemnaţi, cu formaţie de conducători” (pp.283-284): „De asemenea, în Banat, slujeau predicatori harnici şi destoinici, precum [….] Sima Popovici în Firiteaz” (p.284).

[6] (vol.cit), Capitolul 7. Prima prigoană din 1920-1921 şi lupta pentru libertate – subcap. „Alte faze ale prigoanei: intervenţia la Tache Ionescu”: „La 18 decembrie 1921, când a sosit la Bucureşti, dr.Rushbrooke avea să intervină la alte personalităţi politice. Astfel, la 20 decembrie 1921, reprezentantul Alianţei a fost primit în audienţă de Tache Ionescu, noul preşedinte de Consiliu. Rushbrooke a depus la Preşedinţie o scrisoare cu anexe ale cazurilor de prigoană. În scrisoare, prim-ministrului i se prezenta starea de fapt a bisericilor baptiste, cu menţiunea că toate persecuţiile generau din ordinul nr. 15831/921 al fostului ministru Octavian Goga (al culturii şi cultelor – n.m.). Rushbrooke a cerut ca noul prim-ministru să întreprindă măsuri prompte faţă de situaţia baptiştilor în general şi faţă de cazurile expuse în anexele scrisorii în special. Această scrisoare memorandum avea trei părţi [….] În partea se expune situaţia existentă în decembrie 1921 […] Se arată clar că [….]: d) Închinăciunea baptiştilor nu este permisă. Aici, memorandumul dă cinci cazuri, şi anume din următoarele coumne: – În comuna Firiteaz, amendă de 1000 de lei şi 15 zile de închisoare pentru Sima Popovici [….]” (pp.362-363).

[7] (vol.cit), Capitolul 7. A doua prigoană, 1923-1924. Lupta pentru libertate – subcap. „Inerţia persecuţiei”: „În Banat [….]” (p.369).

[8] (vol.cit), Capitolul 14. Activitatea bisericilor baptiste din Crişana şi Maramureş – subcap. „Lucrarea bisericească desfăşurată în judeţul Arad”: „Biserica din Arad-Pârneava [….]” (pp.479-480).

[8*] (subcap.cit): „Biserica „Speranţa” [….] (pp.480-481)

[8**] (subcap.cit): „Biserica „Credinţa” […]” (p.481). În textul original, Alexa Popovici se referă la „fraţi ţigani”; formula „fraţi rromi” a fost introdusă în ediţia revizuită (2007), pentru a respecta normele de adresare cerute în zilele noastre.

[8***] (subcap.cit): „Biserica din Curtici [….]” (pp.481-482)

[9] (cap.cit) – subcap. „Misionarismul de pe Valea Crişului”: „În Gurahonţ a fost ordinat Pavel Haiduc [….]” (p.489).

[10] (cap.cit) – subcap. „Lucrarea din judeţele Bihor şi Sălaj” – ultimul paragraf: „La o conferinţă [….]” (p.494), citând „Farul Creştin” -nr.2/937, p.4 [nota 120]

[11] (vol.cit), Capitolul 12. Lucrarea desfăşurată în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea – subcap. „Dezvoltarea lucrării din Dobrogea”: „Biserica din Constanţa […..]” (pp.453-454); citează „Farul Creştin”, nr.18/937, p.7 şi nr.20/937, p.7 [nota 111].

[12] (vol.cit), Capitolul 5. Literatura şi imnografia – subcap. „Reviste apărute”: „Revista Farul Creştin….” (pp.316-317). Se citează: Alexa Popovici redactor [nota 13] – „Farul Creştin, nr.24 din 15 iunie 1940, p.2; în articolul „De la redacţie” se scrie „Aducem la cunoştinţă că începând cu nr. 21 din 25 mai 1940, Farul Creştin este redactat de fratele Alexa Popovici”. Ordinul cenzurii [nota 14] nr.33 din 9 ianuarie 1948 al Ministerului Informaţiilor, Inspectoratul Arad, semnat de inspector Toma Dincă; Reautorizarea [nota 17] – Autorizaţia nr. 1731 din 14 noiembrie 1944 a Cenzurii Militare a Presei, pe baza decretului nr. 1507/1938, semnată de locotenentul colonel magistrat G. Stăvrică; nr.1608/1945 a Minsiterului Propagandei şi nr.11702 din 16 august 1945 al Prefecturii Arad, care comunică Agrementul Comisiei Aliate de Control din Bucureşti.

[13] (cap.cit), subcap. „Cărţile de cântări” (pp.317-318)

[14] (cap.cit), subcap. „Cărţi, broşuri, tractate”: paragraful „Anul 1937 […..]” – de la „În 1941 [….]” (p.321)

[15] (op.cit), Capitolul 24. Prigoana a şaptea, 1939. Lupta pentru libertate – subcap. „Acţiunile de apărare ale Uniunii”: „Congresul a fost convocat [….]” (p.626), citând „Farul Creştin”, nr.44/939, p.2 [nota 22].

[16] (op.cit), Capitolul 25. Prigoana a opta, 1941-1944. Desfiinţarea confesiunii baptiste – subcap. „O nouă decizie de înăsprire a persecuţiei” (p.637).

[17] (cap.cit) – subcap. „Intervenţiile de apărare”: „După apariţia decretului….” (p.641)

[18] (subcap.cit): „Deşi călătoriile…..” (p.641)

[19] (vol.cit), Capitolul 26. Activitatea în ilegalitate – subcap. „Acţiunile de demascare a propagandei de reconvertire” (pp.644-646); pentru refuzul episcopului – „Vezi articolul «Inaugurarea casei de rugăciunea din Gurba-Arad», în Calendarul Poporului Creştin pe anul 1947, pp.160-163″; pentru înştiinţarea dată lui Socaciu – „Ioan R. Socaciu, Focul de sus nu se stinge, în Farul Creştin, nr.17, 26 aprilie 1947, pp.1,2″.

Respectivul articol (primit de mine de la redacţia „Farului Creştin”) este o colecţie de „notiţe de la cuvântarea fr. I. R. Socaciu la jubileul de 55 de ani al Bisericii Baptiste din Curtici”, în care acesta „vorbeşte despre intervenţiile fratelui Alexa Popovici, preşedintele Comunităţii de Arad, făcute pe lângă autorităţile locale de pe acele vremuri, în săptămâna Patimilor Domnului Isus din 1943, pentru a obţine libertate de a ne întruni în bisericile noastre cel puţin în sărbătorile Paştelor, dar cu toate intervenţiile făcute, am fost trimişi «dela Ana la Caiafa» fără nici un rezultat în acest sens.” (p.2).

[20] (cap.cit) – subcap. „Activităţi spirituale făcute în ascuns” (pp.651-652).

[21] (vol.cit), Capitolul 27. Reprimirea libertăţilor după răsturnarea dictaturii antonesciene – p.655

Sublinierile îmi aparţin (n.m.).

Anunțuri
 
5 comentarii

Scris de pe Octombrie 12, 2013 în Alexa Popovici

 

Etichete: ,

5 răspunsuri la „Autorul (Alexa Popovici) în „Istoria baptiştilor…..” (1)

  1. tudorvisanmiu

    Octombrie 13, 2013 at 3:44 pm

    Reblogged this on tudorvisanmiu.

     
  2. leontin

    Martie 12, 2015 at 12:10 pm

    Fratele Andras Ioan cum a ajuns in Firiteaz ca lucrator ?

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: