RSS

Interviu cu scriitorul Petru Popovici, fratelele lui Alexa Popovici

13 Oct

Ben Todică: De mai bine de 20 de ani, comunitatea creştină din Melbourne se bucură de prezenţa dumneavoastră aici. V-aţi făcut cunoscută personalitatea, trăirile, viaţa spirituală şi duhovnicească atât prin prezenţa personală cât şi prin cărţile dumneavoastră. Mulţi dintre noi vă cunoaştem prin cărţi, şi în special eu îmi aduc aminte de momentul în care am fugit din România. În Occident, în lumea asta nouă, emigrantul încearcă să se apuce de orice şi, prin urmare pot să spun că literatura care circula prin campusurile de refugiaţi cuprindea şi cărţile dumneavoastră pe care le publicaţi despre cuvântul lui Dumnezeu. Astfel v-am cunoscut şi am dorit întotdeauna să vă întâlnesc. Aţi publicat 31 de titluri şi aţi tradus 7 autori străini, ultima lucrare a dumneavoastră, Întronarea Voii lui Dumnezeu în viaţa creştină. […..] 

B.T.: Născut în America, de ce aţi ales să scrieţi în limba română şi nu în engleză?
P.P.: Şi trăind în America am scris româneşte.
B.T.: Cum v-a venit ideea, ce v-a determinat să luaţi această decizie, cum, cum aţi scris prima dată româneşte, cum aţi descoperit acest miraj, farmec?
P.P.: Am spus şi o repet. Eu cred că Dumnezeu e cel care conduce viaţa mea, şi el m-a făcut să mă nasc român, din părinţi români, tata Sima Popovici, mama, Zana Popovici au fost români. Consider că Dumnezeu a făcut aşa, că altfel puteam să mă nasc congolez, sau altceva.
B.T.: Noi ne aducem copiii din România, vin aici şi majoritatea uită limba română, uită limba maternă, parcă încearcă să fugă de ea. Ce trebuie făcut?
P.P.: Nu copiii sunt vinovaţi domnul Benoni, părinţii sunt vinovaţi. Am spus aici la fraţii noştri, părinţii trebuie să păstreze limba română în familie, că în afară vorbesc tot engleza, dar în familie pot să vorbească româna. Statul plăteşte mii de dolari ca un american să înveţe limba română, să facă pe spionul în România, să meargă să-şi facă el lucrarea lui. De ce copiii noştri să nu poată vorbi cu verişorii lor, cu bunicul lor care e în România, de ce să nu poată vorbi limba română? Nu-s copiii vinovaţi, părinţii sunt vinovaţi. În biserica noastră din Los Angeles am fost 17 ani, toţi copiii au ştiut româneşte, pentru că am încurajat lucrul ăsta şi consider că păstorii şi preoţii au în mod deosebit datoria să păstreze limba neamului. Dacă un copil, să presupun un copil al meu nu ştie limba română şi merge în ţară, poate să se înţeleagă cu rudeniile lui, nu se poate înţelege, vrea să fie folositor pentru ceva în ţară, poate, nu poate, că nu ştie limba, nu are mijlocul de comunicaţie, Dumnezeu ne-a dat vorbirea clară şi binecuvântată şi limba românească e dulce şi frumoasă, de aceea am scris spre binele poporului meu în limba română.
B.T.: Fascinant, fascinant! Dacă iubiţi poporul român atât de mult de ce nu v-aţi întoarce în România?
P.P.: Eu am plecat din România la vârsta de 2 ani şi jumătate şi am rămas în România 46 de ani şi n-aş fi plecat din România, însă am fost împins, pe de o parte de comunişti. Am fost păstor în biserici baptiste din Timişoara, Biserica a I-a şi mi-au luat carnetul de păstor şi 4 ani şi jumătate am fost destituit din funcţie, m-au considerat periculos. Am aşteptat un an, doi, şi când n-am primit de la ei îngăduinţă am spus că plec în ţara mea. Eram cetăţean american, am mers la ambasadă cu grijă, e devărat că ambasada americană era păzită de comunişti şi de informatori.
B.T.: În ce an era asta?
P.P.: În ’62 mi se pare.
B.T.: Atunci nici nu puteai să zici că eşti pocăit sau ceva de genul acesta, era ca o boală, ciumă pentru comunişti.
P.P.: Însă, pe o parte spun că au fost comuniştii, pe de altă parte Dumnezeu i-a folosit pe comunişti. Eu n-aş fi plecat din România domnule Benoni, mi-am iubit poporul român, biserica din Timişoara a fost cu peste 500 de membri, o forţă spirituală, cor mixt, cor bărbătesc, cor de fete, ansamblu, cor şi orchestră, fanfare, tineret numeros, am avut peste 56 de oameni titraţi cu titluri academice, profesori, doctori, avocaţi, ingineri cu grămada, dar Dumnezeu a vrut să vin în America, era nevoie, comuniştii, ateii, au închis gura multor păstori şi au rămas unii care s-au înclinat aşa şi atunci era nevoie ca pentru poporul român să aibă predicarea evangheliei pe calea undelor. Am venit în Statele Unite şi ceea ce eu n-am crezut niciodată, Dumnezeu m-a folosit să predic pentru România prin 5 staţii de radio şi prin una, o staţie de radio locală în aria Californiei. N-au avut ortodocşii program de radio, noi am avut program de radio. Cele 5 staţii n-au fost din banii mei, de aceea spun, Dumnezeu a lucrat, m-a împins prin comunişti, e culmea ironiei, Dumnezeu se foloseşte de duşmani ca să-şi facă lucrarea, m-a împins prin comunişti, mi-a închis gura pentru biserica din Timişoara ca să-mi dea o gură pentru toată ţara, pentru toată România, pentru Basarabia şi românii din Israel auzeau programele noastre de radio şi chiar şi când am venit aici în Australia, unii mi-ai spus că şi aici au putut să prindă uneori, nu totdeauna, uneori, programele noastre de radio. Aşa că Dumnezeu are un plan şi planul Lui e minunat. […..
]

B.T.: Ce-aţi vrea să spuneţi comunităţii româneşti de aici din Melbourne? Credeţi că are un caracter specific în Australia faţă de cea din România şi cea din America sau Canada sau Germania?
P.P.: Românii sunt români, puţină diferenţă între unii şi alţii. Am vizitat şi pe românii din Israel, din Iugoslavia, pe cei din Germania şi pe cei din Austria, românii sunt români, toţi au nevoie de acelaşi Dumnezeu şi toţi au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu câştigată de Domnul Iisus pe cruce la Golgota, că mântuirea nu e prin faptele noastre bune, mântuirea nu e prin botez, nu e prin cuminecătura, e prin jertfa glorioasă a Domnului Iisus de pe Golgota, şi el a săvârşit-o acum 2000 de ani, nouă ne-a rămas doar să acceptăm sau să nu acceptăm mântuirea Lui. Alegerea e a noastră, vrem fericirea sau chinul veşnic, Dumnezeu a spus “Iată îţi pun înainte calea vieţii şi calea morţii, alege omule”, eu am ales calea vieţii şi îndemn pe toţi românii, viaţa trăită pentru Dumnezeu chiar în lumea asta e frumoasă şi binecuvântată şi mult mai mult va fi binecuvântată dincolo. Sunt glorii ce ne aşteaptă, fericiri nedescrise, fericiri pentru veci. Dumnezeu să învrednicească pe români să cunoască calea Domnului, să o urmeze şi să ajungă în fericire. Amin !

(paragrafe selectate din interviul luat lui Petru Popovici de dl. Ben Todică – Australia, publicat în Revista Agero Stuttgart – „magazin cultural de opinie şi informaţie”)

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Octombrie 13, 2013 în Familia Popovici

 

Etichete:

Un răspuns la „Interviu cu scriitorul Petru Popovici, fratelele lui Alexa Popovici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: