RSS

Autorul (Alexa Popovici) în „Istoria baptiştilor…..” (2)

19 Oct

Partea întâi – aici

Alexa Popovici (portret la Biserica "Golgota" din Bucureşti): via  http://www.golgota.ro/website/despre-noi/istoric-biserica

Alexa Popovici (portret la Biserica „Golgota” din Bucureşti): via
http://www.golgota.ro/website/despre-noi/istoric-biserica

„Îl glorific pe Domnul că a planificat să mă nasc în America, să cresc în România, şi la vremea potrivită să pot pleca spre America, loc în care am avut prilejul binecuvântat să scriu în tihnă studii şi lucrări pentru poporul Lui răscumpărat din România. Refugiul meu şi al familiei mele au fost semnele distinctive ale Providenţei” – Alexa Popovici, 1994, Chicago [0]

Bibliografia pe scurt – aici

„În anul 1940 s-a căsătorit cu Daria Sezonov din Brăila şi au fost binecuvântaţi cu trei copii: Valentin, Veronica-Monica şi Laurian.”

PREDICATORUL DIN FIRITEAZ

În continuare, tatăl lui Alexa Popovici, Sima Popovici, a continuat să predice în comuna Firiteaz. El este inclus în „lista predicatorilor aflaţi în viaţă în 1944” , „în Banat” [1], precum şi în „lista predicatorilor pionieri” din Banat (unde lucra împreună cu fiul său, Petre Popovici).

„Apoi Petre Popovici s-a mutat de la Arad la Timişoara şi a preluat pastoratul Bisericii Întâi din Timişoara. După doar câţiva ani a fost destituit din pastorat şi în locul lui a fost chemat Liviu Olah, care a păstorit până când s-a mutat la Oradea”. Petre Popovici a lucrat şi în Crişana (la Arad), împreună cu fratele său, Alexa, şi Ioan Truţa. [2] 

CONGRESUL AL XX-LEA

„După redeschiderea bisericilor şi începutul funcţionării normale a cultului s-a hotărât convocarea congresului (al XX-lea al Uniunii Baptiste Române). În zilele de 27 şi 28 octombrie, congresul s-a întrunit la Arad, în sala Palatului Cultural al oraşului. Lucrările din prima zi au început dimineaţa la orele 8, cu clipe de rugăciune pe care le-a condus fratele Silvestru Ungureanu din Bucovina. La orele 8:30 au sosit dr.I.G.Pălincaş, primarul oraşului Arad, şi dr.Tiberiu Vuia, delegatul prefectului judeţului Arad, care au luat loc la masa de prezidiu împreună cu Ioan Socaciu, preşedintele Uniunii, Marin Dumitraşcu, secretarul general, Florea Drăgan, Nicolae Precupaş, Teodor Dârlea, Ioan Dan şi Alexa Popovici. Întreg congresul a intonat cântarea Lăudat fie Dumnezeu, după care Alexa Popovici, în numele Comunităţii Bisericeşti Baptiste Arad, a salutat congresiştii, iar apoi a luat cuvântul dr.I.G.Pălincaş, primarul municipiului Arad, care şi-a început cuvântarea cu următoarele cuvinte: «Đaţi-mi voie să salut primul congres liber din ţară, în numele cetăţenilor oraşului Arad….». A urmat apoi dr.Tiberiu Vuia, delegatul prefectului, care a urat succes în numele judeţului Arad. Preşedintele Uniunii, Ioan R. Socaciu, le-a mulţumit pentru cuvintele de salut, după care oficialităţile au plecat [….]” 

La acest congres s-a ales o nouă conducere a Uniunii, cu „Ioan R. Socaciu, preşedinte de onoare, Ioan Dan, preşedinte, Alexa Popovici şi Viorel Garoiu, vicepreşedinţi [….]”. De asemenea, s-au realizat trei copii – pentru reorganizarea tineretului (în care a fost ales şi Petre Popovici), pentru reorganizarea Şcolilor Duminicale (în care a fost ales şi Alexa Popovici) şi pentru reorganizarea societăţilor de femei (în care a fost aleasă şi Daria Popovici) [3].

COMUNITATEA BISERICEASCĂ BAPTISTĂ ARAD

„În revista Farul Creştin de la Arad, nr.9 din 3 martie 1945, la pagina 7 a apărut reportajul şedinţei de reorganizare a Comunităţii, care a avut loc la 10 februarie 1945 în biserica din Arad-Şega”, la care a fost aleasă o nouă conducere, Alexa Popovici fiind ales preşedintele comunităţii [4].

 DĂRÂMAREA UNEI NOI CASE DE RUGĂCIUNE

«Când comuniştii aveau un motiv oricât de neînsemnat, aceştia înaintau demersurile pentru dărâmarea caselor de rugăciune, în orice loc. Dăm aici (un asemenea caz, primul): 

În oraşul Arad, Biserica Baptistă „Speranţa”, pe temeiul Legii pentru regimul general al cultelor religioase, art. 28-30, publicată în Monitorul Oficial, nr. 178, partea I, din 4 august 1948, a fost cumpărat în 1948 o clădire veche, un fost restaurat numit «Mielul Negru» de pe bulevardul Ferdinand, şi a întocmit planurile construirii unei biserici. Planurile făcute de un birou de arhitectură au fost depuse pentru aprobare la Serviciul de Arhitectură de la Primăria Municipiului Arad. Cum unul dintre membrii comitetului bisericesc, Florea Drăgan, era şeful Serviciului Financiar al Primăriei şi bun cunoscut şi prieten cu primarul, Ioan Pălincaş, în mai multe rânduri, acesta şi păstorul bisericii, Alexa Popovici, au mers împreună în audienţe la primar, unde au discutat despre construcţia casei de rugăciune. După câteva zile de la depunerea planurilor de construcţie, o delegaţie a comitetului bisericesc, compusă din Constantin Feier, Dumitru Sida, Traian Julean, Petre Mureşan şi Florea Drăgan, împreună cu păstorul bisericii, Alexa Popovici, a avut o audienţă oficială la primar şi apoi la şeful Serviciului de Arhitectură al primăriei. În cadrul acestor audienţe li s-a dat asigurarea că planurile au fost aprobate, dar să se considere că procedează la o reconstruire a clădirii şi pentru aceasta să fie lăsate anumite părţi din zidurile vechii clădiri. Delegaţia a fost îndrumată să înceapă lucrările de demolare a vechii clădiri şi de reconstrucţie a bisericii.

Bazaţi pe asigurările date de primar şi de arhitectul-şef al Primăriei, membrii bisericii, prin muncă voluntară, au constribuit la o demolare şi imediat la reconstrucţie. Planul noii clădiri prevederea peste o mie de locuri în sanctuar, mai multe birouri, iar la demisol o sală mare de mese. Lucrările de reconstrucţie au înaintat, clădirea a fost apoi acoperită, dar într-o zi poliţia a oprit lucrările. S-a aflat atunci că Securitatea a dispus oprirea construcţiei din ordine superioare. Toate intervenţiile au fost fără rezultat. După câţiva ani, clădirea acestei case de rugăciune a fost demolată în întregime, şi în locul ei a fost construit un bloc de locuinţe. [….]» [5]

CONGRESUL AL XXI-LEA DIN 1948

„La 23 octombrie 1948 a avut loc al XXI-lea Congres al cultului baptist, la Buteni, acesta fiind primul congres ţinut în Republica Populară Română”, la Buteni, în judeţul Arad.

„Congresul acesta s-a deschis cu o oră de rugăciune condusă de Constantin Adorian din Bucureşti, având textul din Filipeni 2:1-7. După ora de rugăciune s-a cântat A noastră credinţă şi s-a trecut la verificarea mandatelor […] Ioan Dat, preşedintele Uniunii, constatând că erau prezenţi 158 de delegaţi şi inspectorul Bîrsănescu din Ministerul Cultelor, a declarat deschis congresul baptist. [….] S-a trecut apoi la citirea articol cu articol a statutului pus de acord cu noua Lege a Cultelor […] şi ratificarea statului pus de acord cu Legea Cultelor modificată”

„A urmat alegerea unei noi conduceri a Uniunii: […] Ioan Dan, preşedinte, Constantin Adorian şi Alexa Popovici, vicepreşedinţi [….]”.

„Duminică dimineaţa, Alexa Popovici, pastorul Bisericii «Speranţa» din Arad, şi Mircu Cocariu, păstorul bisericii din Moldova Nouă, au condus serviciul Cinei Domnului pentru toţi delegaţii şi musafirii veniţi de pe toată Valea Crişului Alb. [….]

Duminică după-masă a urmat un serviciu divin la care a predicat Petre Popovici, pe tema «Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu» şi Constantin Adorian, pe tema «Mie nu mi-e ruşine de Evanghelie» [….]” [6]

În 1950 a fost dat decretul de recunoaştere a cultelor evanghelice (n.1203 din 14 noiembrie 1950) şi au fost aprobate statutele cultelor protestante. „Ce pare curios e faptul că (acestea) nu au fost publicate în Monitorul oficial, ci doar au fost tipărite în anul 1951 de către Ministerul Cultelor într-o carte cu titlul: Legea şi Statutele Cultelor Religioase din Republica Populară Română” (p.720).

Cu acest prilej au avut loc festivităţi în ziua de 14 decembrie 1950: „la orele 20 a avut loc la sediul Cultului Creştin Baptist din Bucureşti, bulevardul Nicolae Titulescu, nr.56A, în sanctuarul bisericii, o adunare la care au participat delegaţii şi credincioşii celor patru culte evanghelice. Din partea cultelor evanghelice a vorbit Alexa Popovici, membru al conducerii cultului creştin baptist. După aceea a luat cuvântul profesorul Stanciu Stoian, ministrul Cultelor, care a subliniat faptul că întreg poporul a pornit pe un drum nou pentru binele patriei”. La aceste festivităţi au luat parte din partea cultului baptist mai mulţi conducători de comunităţi bisericeşti baptiste (inclusiv Alexa Popovici, din partea comunităţii Arad). [7]

CONGRESUL AL XXII-LEA

La congresul al XXII-lea al Cultului Baptist, ţinut la Bucureşti între 28-29 iulie 1951, Alexa Popovici a fost ales preşedinte al biroului de zi. A fost aleasă o nouă conducere (Dănila Goga, preşedinte; Constantin Adorian şi Barnaba Bokor, vicepreşedinţi) şi membrii în comitet (incluzându-l pe Alexa Popovici, director adjunct al Seminarului Teologic Baptist) [8].

Aşa cum mărturiseşte el, la Congresul din 1951, Alexa Popovici a fost „destituit din funcţia de vicepreşedinte al Uniunii şi împiedicat să mai candideze la vreun post în conducerea Uniunii”, „din pricina unor refuzuri”:

De la baptişti, ştim că Vasile Pogăcianu (noul Ministru al Cultelor, care l-a înlocuit în 1951 pe Stanciu Stocian şi care „fusese ambasadorul României la Budapesta” şi „omul Securităţii”, care „timp de un an, cât a fost ministru, nu s-a prezentat la nicio întrunire a baptiştilor sau la o altă confesiune” – n.a.) a primit o singură delegaţie în audienţă în preajma congresului din 18-29 iulie 1951, când, din pricina unor refuzuri, Alexa Popovici a fost destituit din funcţia de vicepreşedinte al Uniunii şi împiedicat să mai candideze la vreun post în conducerea Uniunii. Delegaţia s-a prezentat şi a fost primită de Vasile Pogăcianu, spre a li se explica motivul destituirii. Din delegaţie au făcut parte: Ioan Dan, preşedintele Uniunii, Alexa Popovici, vicepreşedinte destituit, şi Ioan Rusu, secretar general al Uniunii. După ascultarea doleanţei, expusă de Ioan Dan şi întărită de Ioan Rusu, ministrul Vasile Pogăcianu a afirmat sucrt că «aceasta este dispoziţiunea primită, şi el nu poate schimba nimic». Totuşi, în urma intervenţiilor făcute de Ioan Rusu la anumite locuri mai înalte, s-a obţinut îngăduinţa ca lui Alexa Popovici să i se încredinţeze conducerea congresului, dar să nu-i fie îngăduită în congres nicio abatere de la dispoziţiile inspectorului Ioan Nenciu din Ministerul Cultelor.” [9]

INSTITUTUL TEOLOGIC ORTODOX

În perioada 1951-1955, Alexa Popovici a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din București, după ce urmase deja cursurile Seminarului Teologic Baptist (1933-1937). [Acest fapt a fost prezentat de Marius Silveşan, pe blogul „Istorie Evanghelică”; citez aici două afirmaţii deduse din cele două documente cercetate]:

„[….] Alexa Popovici, în calitatea sa de student al Institutului Teologic Ortodox din București, a promovat cu succes toate examenele, însă nu i s-a permis să susțină examenul final de licențiere în teologie ortodoxă deoarece, conform regulamentului Institutului, se puteau prezenta la acest examen doar candidații aparținând cultului ortodox” 

„Conform foii matricole, cea mai mică medie generală în cadrul anilor de studii a fost 8.18, fiind înregistrată la sfârșitul anului II de studii, iar cea mai mare 9.30 la finalul anului IV. Mediile generale aferente celor patru ani de studii teologice, precum și media generală 8.58, dovedesc faptul că Alexa Popovici s-a aflat printre cei mai buni studenți ai Institutului Teologic Ortodox din București.”

MEMORIUL DIN 1952

„În anul 1952, toate activităţile ministeriale în relaţiile cu cultele religioase au avut amprenta noului ministru al Cultelor, profesorul Ioan Constantinescu-Iaşi. Acesta era un vechi şi bun militant al Partidului Comunist, om al Securităţii, dar şi un bărbat foarte bine cotat de către cercurile conducătoare ale bisericii ortodoxe, fiindcă mulţi ani la rând a fost profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Ca ministru a fost foarte activ în domeniul restrângerii libertăţilor cultelor aşa-zise «neoprotestante», asupra cărora preoţimea ortodoxă avea îndreptată toată atenţia 

[….] s-a discutat în Comitetul Central al Partidului Comunist şi s-a dispus verbal ca întreg aparatul de stat să acţioneze şi să determine impunerea de reglementare a serviciilor religioase din bisericile neoprotestante, astfel încât să aibă loc servicii religioase numai diminica dimineaţa, întocmai ca în bisericile ortodoxe. În urma acestor dispoziţii şi hotărâri de la cel mai înalt nivel de stat din România, Securitatea de stat şi MInisterul Cultelor au început să lanseze şi să dispună executarea unei asemenea reglementări a serviciilor divine. 

La început au fost chemate pe rând conducerile de vârf ale cultelor neoprotestante. De la cultul baptist au fost chemaţi Dănilă Goga, preşedintele Uniunii, şi Ioan Rusu, secretarul general al Uniunii. Ei fuseseră aleşi în Congresul din 28 iulie 1951 ţinut la Bucureşti. Comunicarea noilor dispoziţii date de ministrul I.Constantinescu-Iaşi a fost ca o lovitură de măciucă.

În aceeaşi seară, după orele 21:00, Dănilă Goga a invitat în biroul directorului Seminarului pe Ioan Socaciu şi Alexa Popovici, cărora le-a adus la cunoştiinţă dispoziţia ministrului, cu ameninţările proferate. A urmat o tăcere grea şi niciunul dintre cei trei n-a putut să spună vreo vorbă. Preşedintele Dănilă Goga a ridicat apoi problema: cum se putea evita o asemenea reglementare şi ce soluţie se putea găsi pentru această lovitură de semi-desfiinţare a cultului. În discuţiile ce au urmat, s-au căutat diferite soluţii, dar a rămas următoarea hotărâre: să fie respinsă această reglementare, care ducea la o reducere a activităţilor cultice; să fie respinsă în lipsa unei explicaţii, ori să se dea mai multe explicaţii cu privire la această respingere. Se putea lesne presupune că ministrul I. Constantinescu-Iaşi va folosi toată puterea de stat împotriva cultului, spre a intimida pe toţi conducătorii din celelalte culte neoprotestante. După câteva ore, noaptea târziu, s-a luat hotărârea de a fi convocat imediat Comitetul executiv al Uniunii şi de a se vota o moţiune de respingere, ca fiind imposibilă o asemenea reducere a activităţilor cultice. A doua zi s-a întocmit şi s-au trimis scrisorile de convocare a Comitetului executiv, lărgit cu preşedinţii şi secretarii celor şase comunităţi bisericeşti baptiste.

MEMORIUL CELOR DOI

După expedierea prin poştă a convocărilor Comitetului executiv al Uniunii, Ioan R. Socaciu şi Alexa Popovici au întocmit împreună un memoriu cu o documentare doctrinară şi biblică în care se prezenta motivul pentru care bisericile baptiste nu vor putea accepta respectiva reglementare. Memoriul a fost adresat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist, şi expediat prin curier. La Comitetul Central, memoriul a fost primti cu semnătură pe condică de Al. Maghioroş, cu promisiunea că el îl va înmâna lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

La întrunirea Comitetului executiv al Uniunii, fiecare membru a primit câte un exemplar din acest memoriu, iar când s-a discutat în şedinţă, întreg Comitetul executiv a împărtăşit punctul de vedere din memoriu. Când i s-a comunicat ministrului I.Constantinescu-Iaşi hotărârea Comitetului executiv, ministrul a ţipat: «Noi am ştiut că Comitetul executiv va urma linia celor doi de la Seminar!„. Pentru respectiva comunicare, s-a prezentat în audienţă la ministru o delegaţie de opt presoane, şi anume: Dănilă Goga, Ioan Rusu, Constantin Adorian, Isac Ioan, Dan Ioan, Ioan R. Socaciu, Barnaba Bokor şi Teodor Vicaş. În cadrul acestei audienţe, ministrul Constantinescu-Iaşi a ţipat, i-a certat pe cei din delegaţie, şi oricine a luat cuvântul încercând să dea o explicaţie a respingerii reglementării a fost apostrofat de ministru şi învinuit de reacţie faţă de hotărârea puterii de stat, precum şi de împotrivirea asupra acţiunilor de stat. Când a încercat să vorbească Ioan R. Socaciu, cum ministrul nu-l cunoştea i-a cerut să se prezinte, însă când a auzit numele a ţipat şi nu i-a mai dat voie să vorbească. Potrivit dispoziţiei ministrului, reglementarea trebuia să fie acceptată până la 1 iunie 1952.

A doua zi, Alexa Popovici, ca director adjunct al Seminarului a fost chemat la minister, la cabinetul directorului de studii şi documentări; Dumitru Dogaru l-a certat pentru întocmirea memoriului respectiv şi apoi au discutat şi au comentat atât despre memoriul trimis lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi despre hotărârea Comitetului executiv de respingere a reglementării. Directorul Dogaru a explicat că nimeni nu se poate opune hotărârii conducerii statului, aşa că oricât ar fi fost de bine întocmit şi documentat memoriul, nu va avea nici un efect, fiindcă este opus conducerii de stat. [….]” 

În continuare, termenul dat pentru acceptarea noilor reglementări a fost prelungit până la finele lunii august 1952, termen până la care Uniunea „trebuia să convoace pe rând toate comunităţile în adunarea generală, iar aceasta să aprobe şi să aplice reglementarea serviciilor divine”. Cu toate aceasta, „nicio Comunitate nu a a votat reglementarea respectivă”. La expirarea termenului (august 1952), s-a lansat ameninţarea închiderii bisericilor care nu aplicau noile reglementări (servicii divine ţinute strict duminica între orele 9:00 dimineaţa şi 14:00 p.m.). „Astfel, la presiunea şi ameninţarea autorităţilor locale, anumite biserici au început să aplice reglementarea. Prin această metodă, sub presiuni şi grave ameninţări, s-a ajuns ca majoritatea bisericilor să aplice reglementarea serviciilor divine”. Dar, „cu toate ameninţările, în lunile iulie şi august 1952 sute de biserici baptiste au trimis memorii la Ministerul Cultelor şi la Comitetul Central, după modelul memoriului celor doi de la Seminar, respectiv Ioan Socaciu şi Alexa Popovici. Dar toate acestea au fost în zadar [….]”.

Deşi reglementarea a fost în final aplicată de către majoritatea bisericilor, nefiind îngăduită nicio încălcare a ei (ţinta principală fiind „slăbirea misionară şi evanghelică a bisericilor baptiste în care se desfăşurau duminică după-masa şi seara – la ţară – serviciile tineretului”), s-a produs următorul fenomen: „întrucât reglementarea a fost impusă prin primăriile locale, iar faptul a ajuns să fie bine cunoscut de locuitorii comunelor, şi cum toţi ştiau că în bisericile baptiste au avut loc servicii divine şi duminica după-masa, servicii pe care comuniştii le-au oprit, toţi i-au compătimit pe credincioşii baptişti şi i-au condamnat pe preoţi şi pe cei din sfaturile populare (a fost o „colaborare a preoţimii cu funcţionarii de stat pentru impunerea reglementării” – n.a.). [….] Planul pe care s-a scontat, acela că bisericile baptiste vor scădea, că nu vor mai creşte, a ajuns să aibă efect invers, să fie un mijloc de prestigiu pentru credincioşii baptişti şi să constituie tocmai mijlocul unei atrageri la bisericile baptiste”. „Cum toate organele de Securitate, împuterniciţii şi toate sfaturile locale şi-au dat seama că reglementarea a fost pentru comunişti un bumerang, comtitetul central a dispus ca reglementarea să fie abandonată total [….]”. [10]

SEMINATUL TEOLOGIC BAPTIST

După Congresul Cultului Creştin Baptist ţinut la Buteni în 23-24 octombrie 1948, Seminarul Teologic Baptist îl avea ca director pe Ioan R. Socaciu, ales cu unanimitate de congres. Mai apoi, Congresul ţinut la Bucureşti în 28, 29 iulie 1951 a ales la conducerea Seminarului tot pe Ioan R. Socaciu, director, şi cum el a îmbătrânit, l-a ales pe Alexa Popovici ca director adjunct. Cu ei Seminarul a funcţionat până la 1 aprilie 1954, când atât Ioan R. Socaciu cât şi Alexa Popovici au fost destituiţi din funcţiile de director respectiv director adjunct, prin retragerea recunoaşterilor de către Ministerul Cultelor. În locul lor a fost numit director administrativ al Seminarului Ioan Dan, iar apoi Nicolae Covaci. Apoi, dr. Jean Staneschi, care a funcţionat ca director din 1 aprilie 1956 până în 15 iulie 1957, când şi el a fost destituit în acelaşi fel, de Minsiterul Cultelor.

Cum Seminarul Teologic Baptist a rămas fără conducere, în şedinţa sa din ultimele zile ale lunii iulie 1957, comitetul Uniunii a discutat problema conducerii Seminarului şi a trimis o delegaţie de trei persoane la Ministerul Cultelor ca să arate situaţia gravă pentru cultul baptist în ce priveşte conducerea Seminarului. [….] După îndelungate discuţii, ministerul a acceptat să fie numit director Alexa Popovici, fostul director adjunct cu ani în urmă. La întoarcerea de la minister, delegaţia a comunicat a doua zi a şedinţei Comitetului executiv al Uniunii asupra tratativelor avute, şi după expunerea făcuta, Comitetul Uniunii a ales cu unanimitate de voturi în funcţie de director al Seminarului pe Alexa Popovici, fost director adjunct între 1 august 1951 şi 1 august 1954, precum şi cel mai vechi profesor care a predat discipline teologice din 16 august 1946 [*]. Noul director, împreună cu preşedintele Uniunii, a continuat tratativele la Ministerul Cultelor şi, prin scrisori confidenţiale la persoane sus puse în ierarhia Partidului Comunist, care-l cunoşteau pa Ioan R. Socaciu, în septembrie 1957 Ministerul Cultelor a emis în cele din urmă recunoaşterea ca profesor la Seminar a lui Ioan R. Socaciu.” [11]

Rezumat: „În timpul anului şcolar 1953-1954 au fost destituiţi Ioan R. Socaciu, atât din funcţia de director, cât şi din cea de profesor, şi Alexa Popovici, din cea de director adjunct. După destituirea lor, au fost numiţi şi recunoscuţi de Ministerul Cultelor Ioan Dan şi apoi Nicolae Covaci, ca directori administrativi. Comitetul Executiv al Uniunii convocat de noul preşedinte al Uniunii, Dănilă Goga, şi întrunit în şedinţă în martie 1956, l-a ales în funcţia de director pe dr. Jean Staneschi, care a preluat-o imediat. Dar Ministerul Cultelor l-a distutuit şi pe dr. Jean Staneschi în 1957. Iar în iulie 1957, Comitetul executiv al Uniunii l-a ales director pe Alexa Popovici. Tot în toamna anului 1957, i s-a dat recunoaşterea de profesor şi lui Ioan R. Socaciu, pe care a deţinut-o până la moartea sa” (p.766).

La 1 aprilie 1965, din cauza unei scrisori circulare întocmite pentru toţi pastorii din România, Alexa Popovici a fost pus sub investigaţii, iar apoi destituit, iar Comitetul Uniunii l-a ales din nou pe dr. Jean Staneschi, şi el a preluat directoratul la 1 aprilie 1965. După el, peste un an a fost ales director Ioan Bunaciu, care a avut această funcţie până la trecerea sa la pensie” (pp.766-767).

Situaţia a fost comentată de Marius Silveşan (pe blogul „Istorie evanghelică”) astfel:

„A fost profesor la Seminarul Teologic Baptist între anii 1946-1965 și director al acestuia până în anul 1965, când este demis din funcția de profesor și director de către comitetul Uniunii Baptiste sub motivația că ar fi trimis o circulară unor pastori fără a înștiința Uniunea și Departamentul Cultelor, încălcând astfel prevederile articolului 25 din Legea Cultelor promulgată în anul 1948. După demiterea din funcția de profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București a fost angajat ca arhivar în cadrul Uniunii Baptiste. Interesant în acest proces este faptul că Nicolae Covaci, colegul său de slujire dar și de studii la Institutul Teologic Ortodox în perioada 1951-1952 nu s-a opus măsurii de desfacere a contractului de muncă în primăvara anului 1965.”

EPISODUL DESTITUIRII

«S-a adoptat măsura ca inspectorii sau delegaţii Departamentului Cultelor, mai precis ofiţerii Securităţii – fiindcă aproape toţi aceşti inspectori erau recrutaţi din cadrele Securităţii – să participe la toate şedinţele comune de diferite nivele, mai ales ale cultului baptist. […] Cei mai folosiţi în acest sens au fost inspectorii Ioan Nenciu şi Iulian Sorin. […] (Inspectorul Ioan Nenciu) în cele mai multe probleme dădea dovadă de obiectivitate şi găsea un punct de vedere comun. […] Cât despre celălalt inspector general, directorul adjunct în Departament, Iulian Sorin, nu se poate spune decât că era un zbir terorizant în toate şedinţele la care a participat. Acesta a aplicat cele mai multe destituiri de păstori şi de persoane din cadrul conducerii. [….] Personal, l-am auzit şi l-am văzut la şedinţa Comitetului Uniunii din 1 aprilie 1965, când a cerut ca eu, Alexa Popovici, să fiu destituit din funcţia de director al Seminarului şi din cea de profesor titular. Şedinţa respectivă a fost prezidată de Teodor Vicaş, preşedintele Uniunii, pe care Iulian Sorin îl dirija prin semnele cu mâna şi prin şoapte comunicate la ureche, iar acesta se supunea, ca pe vremea turcilor. De teama lui, toţi membrii comitetului au votat destituirea, iar în după-amiaza aceleiaşi zile, majoritatea membrilor din comtitet au venit în locuinţa mea, au plâns şi şi-au cerut iertare pentru faptul că au fost constrânşi sa voteze astfel. […]» [12]

ÎNTRUNIREA ARLUS DE LA SALA FANTASIO

Asociaţia Arlus, organizaţie „de înălţare a Uniunii Sovietice şi a realizărilor comuniste de acolo”, de care „s-au folosit foarte mult partidul şi asociaţiile ateiste anexe, iar la întrunirile ei au fost chemaţi foarte des păstorii şi conducătorii cultici ai bisericilor baptiste” („la asemenea şedinţe sociale nu se puteau abţine, nu se puteau eschiva de la participare, pentru că imediat, cei care nu dădeau curs chemării [….] erau etichetaţi ca duşmani ai Uniunii Sovietice, iar o învinuire de acest fel era mai mult decât gravă”), a organizat o întrunire la Bucureşti în duminica de 25 octombrie 1952, în sala de cinematograf Fantasio, „unde au fost invitate toate conducerile cultelor din capitală împreună cu muncitorii de la diverse fabrici”. „La Uniunea noastră baptistă, invitaţia respectivă a fost primită de Constantin Adorian, unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Uniunii, care locuia cu soţia într-o cameră chiar la sediul Uniunii”. Pentru participarea la întrunire, s-a format o delegaţie de patru persoane (compusă din Constantin Adorian şi Alexa Popovici, ambii vicepreşedinţi ai Uniunii, Viorel Garoiu, secretar general, şi Ioan Rusu, secretar adjunct), care în sală s-a întâlnit cu delegaţia cultului adventist de ziua a şaptea, din trei persoane (Ioan Tăchici, preşedintele cultului, Ioan Bătrâna şi Ioan Indricău, avocaţi, îndrumători ai preşedintelui). „Ambele delegaţii s-au aşezat împreună pe la mijlocul sălii”.

„Şedinţa s-a deschis la orele 11 şi a fost prezidată de prim-procurorul capitalei. Imediat după cuvântul de deschidere, un agitator de partid s-a ridicat şi a strigat «Slavă lui Stalin, slavă lui Stalin». La auzul acestor cuvinte, prin semne, în grabă, cele două delegaţii s-au înţeles că ele nu pot scanda împreună cu restul sălii aceeaşi lozincă pentru Stalin. Toată sala s-a ridicat în picioare, iar membrii celor două delegaţii s-au ridicat şi ei, dar n-au aplaudat, nici nu au rostit vreun cuvânt. În acele momente mi-au revenit în minte cuvintele Bibliei: «Daţi slavă Dumnezeului nostru” (Deuteronomul 12:3) şi «Slava Mea nu o voi da altuia» (Isaia 42:8, 48:11f), precum şi îndemnul «Să nu vă potriviţi chipul veacului acestuia!” (Romani 12:2).

Asemenea strigăte comuniste s-au repetat cam din 10 în 10 minute. Pe parcurs, cu toţii am înţeles că, de la balcon, de jur împrejur erau securiştii, unii îmbrăcaţi civil, iar alţii în uniformele lor militare, în albastru. Delegaţii celor două culte şi-au dat seama că securiştii observau faptul că ei nu iau parte la scandarea acelei lozinci comuniste. În timpul şedinţei de două ore şi jumătate, acea lozincă s-a repetat de zeci de ori. Neparticiparea baptiştilor şi a adventiştilor la strigăte a fost observată de toţi cei din balcon şi din sală, precum şi de asistenţa din spatele celor două delegaţii. După primele strigăte, delegaţii baptişti şi adventişti s-au sfătuit împreună şi au hotărât că nimeni dintre cei credincioşi nu poate atribui unui om slava care I se cuvine lui Dumnezeu, fie el şi Stalin. Lra ora 1:30 p.m. şedinţa a luat sfârşit.

A doua zi, luni 27 octombrie 1952, mebrii delegaţilor au fost chemaţi la Departamentul Cultelor şi au fost supuşi de către ofiţerii de Securitate unor lungi investigaţii, la care aistau şi doi directori din Departament. În cursul investigaţiei, ofiţerul de Securitate a fluturat în permanenţă ca pe o lozincă următoarele cuvinte: «Sunteţi duşmani ai statului nostru socialist şi sunteţi reacţionari faţă de prietenia cu Uniunea Sovietică». Bineînţeles, fiecare dintre cei investigaţi a explicat că noi, credincioşii, nu putem comite sacrilegiul de a lua slava care Îi aparţine numai lui Dumnezeu şi o atribuim unui om pământean, întrucât aceasta e o problemă de conştiinţă. Unii dintre cei investigaţi aveau Biblia la ei şi au arătat cu ajutorul pasajelor biblice lucrurile de care s-ar fi făcut vinovaţi în cazul când ar fi făcut corp cu restul oamenilor din sală. Cu unii dintre delegaţi, investigaţia s-a repetat în fiecare zi timp de o săptămână, şi de fiecare dată cu un alt ofiţer de Securitate, în general dintre cei cu gradul de colonel. De fiecare dată, credincioşii au primit ameninţări că vor fi daţi în judecată ca duşmani ai statului.

Cum doi dintre delegaţi, şi anume Ioan Rusu de la baptişti şi Ioan Tăchici de la adventişti, erau bine cunoscuţi de dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, aceştia i-au cerut o audienţă în timpul căreia i-au explicat cazul de la Fantasio. După acea audienţă, investigaţiile au încetat şi nu s-a mai făcut vreun proces.” [13]

INTRIGILE SECURITĂŢII

«Prin intrigi, se căuta născocirea de vinovăţii prin care să poată fi arestaţi şi alţi pastori baptişti. Aşa de pildă l-au arestat pe pastorul luteran Richard Wurmbrand, de la Misiunea Norvegiană din Bucureşti, în 29 februarie 1948, pe drum, în timp ce mergea la biserică; şi cum Securitatea ştia că Richard Wurmbrand a fost prieten apropiat de ani de zile cu pastorul baptist Alexa Popovici, s-au dus la Richard Wurmbrand cu o hârtie semnată în fals cu semnătura lui Alexa Popovici, platografiată, în care se scriau diferite învinuiri despre Wurmbrand şi căutau să-l determine pe Wurmbrand să facă la rândul lui „demascări” despre Alexa Popovici. Deşine în stare de deţinut, Wurmbrand a citit hârtia, a analizat semnătura şi le-a spus: «Asta nu e hârtie de la Alexa Popovici, şi semnătura de pe hârtie este falsă. Eu cunosc scrisul şi iscălitura lui Popovici». În aceleaşi zile l-au chemat pe Alexa Popovici la Securitate şi i-au arătat o declaraţie scrisă şi iscălită cu numele lui Wurmbrand, în care acesta demasca diferte lucruri despre Alexa Popovici. În mod similar, el a luat hârtia, a citit-o, s-a uitat la semnătură şi a răspuns la rândul său: «Declaraţia aceasta nu provine de la Richard Wurmbrand, nu e scrisul lui, şi iscălitura este falsă. Eu cunosc scrisul şi stilul lui Wurmbrand, şi toată declaraţia este falsă». Numai după ce a fost eliberat Richard Wurmbrand (în 1956 – n.m.) şi i-a povestit lui Alexa Popovici cazul petrecut cu el la închisoare, acesta din urmă i-a relatat cazul identic petrecut cu el. Securiştii căutau să-i aducă învinuiri lui Alexa Popovici prin care să-i poată face un proces şi să-l condamne la închisoare[14]

PASTOR AL BISERICII „GOLGOTA”

Conform „istoriei familiale” oferite pe site-ul „Popovici Family Heritage”

„In 1940, Alexa Popovici married Daria Sezonov and together walked the path of life, for 56 years. In 1952 they were forced by the communist government to move from Arad, with their children, Valentin, Ronella Veronica Monica and Laurian. By a miracle, they were able to settle in Bucharest, where they lived until 1967 […]”

În traducere:

„Alexa Popovici şi soţia lui, Daria (căsătoriţi în 1940) au fost forţaţi în 1952 de către autorităţile comuniste să se mute din Arad, împreună cu copii lor, Valentin, Ronella Veronica Monica şi Laurian. Printr-un miracol, au reuşit să se stabilească în Bucureşti, unde au trăit până în 1967″.

În perioada 1952-1956, Alexa Popovici a păstorit Biserica „Golgota”, în primii 4 ani împreună cu Constantin Adorian, pastorul fondator (1912-1954) – apoi, după trecerea acestuia din această lume (4 ianuarie 1954) -, de unul singur (1954-1956). În locul său au venit pastorii Ioachim Ţunea şi Vasile Brânzei.

În continuare, a păstorit Biserica”Sfânta Treime” (1956-1963). 

ÎN AMERICA

În anul 1967 (cu ajutorul lui Richard Wurmbrand, stabilit în Statele Unite ale Americii în 1966) [**] a plecat, împreună cu familia, în America, iar începând cu anul 1970 a păstorit Biserica Baptistă Română din Chicago.

P.S.: În onoarea lui Alexa Popovici, Liceul Teologic Baptist de la Arad (înfiinţat în 1990) îi poartă numele.

_________

Referinţe:  [0] “Istoria baptiştilor din România (1856 – 1989)” – 3 volume, ediţie revizuită, Alexa Popovici, Editura Făclia, Oradea, 2007 – volumul 3 (1944-1989), „Cuvânt înainte”, p.682

[1] (vol.cit), Cap.1 – subcap. „Diverse activităţi cultice” – „În Banat: …”, p.693

[2] (vol.cit), Capitolul 17. Desfăşurarea lucrării în diferite provincii – subcap. „Lucrarea în celelalte provincii”: „În Banat…” şi „În Crişana….”, pp.842-843

[3] (vol.cit), Capitolul 1. Activitatea cultică imediat după primirea libertăţilor – subcap. „Congresul al XX-lea”, p.692

[4] (vol.cit), Capitolul 2. Activităţile de reorganizare a cultului – subcap. „Activităţi de reorganizare a comunităţilor” – „Comunitatea Bisericească Baptistă Arad”, p.700

[5] (volcit), Capitolul 14. Alte acţiuni de persecuţie suferite de baptişti – subcap. „Dărâmarea de case de rugăciuni”, p.810

[6] (vol.cit), Capitolul 3. Schimbările din anul 1948: noua Lege a Cultelor. Un nou statut. O nouă recunoaştere – subcap. „Congresul al XXI-lea din 1948”, pp.712-713

[7] (cap.cit) – subcap. „Festivităţile ocazionate de recunoaşterea cultelor”, p.721

[8] (cap.cit) – subcap. „Congresul al XXII-lea”, p.722

[9] (vol.cit), Capitolul 5. Instituirea împuterniciţilor judeţeni şi raionali – subcap.”Instrumente ale unei ideologii, ale ateismului”, pp.742-743

[10] (vol.cit), Capitolul 6. Impunerea reglementării serviciilor divine din bisericile baptiste, pp.744-752

[*] Alexa Popovici a fost profesor la Seminar încă de la redeschiderea sa (la 1 octombrie 1946), predând la Buteni – unde s-a ţinut anul şcolar 1 octombrie 1946-28 aprilie 1947 – la clasa anului I (împreună cu Ioan R. Socaciu şi Jean Staneschi). Următorul an şcolar (16 noiembrie 1947- 21 martie 1948) s-a ţinut la Bucureşti, printre profesori fiind şi Alexa Popovici (împreună cu Ioan R. Socaciu, Jean Staneschi, Nestor Prisca, Petre N. Popa, Raisa Buşilă). În următorii ani (7 noiembrie 1948-28 aprilie 1949; 10 octombrie 1949-21 mai 1950), „corpul profesoral a fost compus din aceaşi fraţi” [p.765]. În anul şcolar 1957-1958, Alexa Popovici a fost în continuare profesor, într-un colectiv mai larg (cu Ioan R. Socaciu, Barnaba Bokor, Ioan Bunaciu, Francisc Deneş, Iovan Miclea, Romulus Drăgan, Petre N. Popa, Constantin Bălgrădean, Ioan Ordeanu)  

[11] (vol.cit), Capitolul 8. Activitatea Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti – subcap.”Retragerea recunoaşterii directorului Ioan Socaciu şi a directorului adjunct Alexa Popovici”, pp.763-764

[12] (vol.cit), Capitolul 13. Neconformismul nostru la acţiunile comuniste – subcap. „Dictatul inspectorilor Departamentului Cultelor”, p.804

[13] (vol.cit), Capitolul 12. Născocirea de învinuiri grave spre a fi temei persecuţiei – subcap. „Întrunirea Arlus de la Sala Fantasio” (pp.797-799).

[14] (vol.cit), Capitolul 13. Neconformismul nostru la acţiunile comuniste – subcap. „Arestarea unor pastori baptişti”, p.800

[**] Acest aspect mi-a fost împărtăşit de pastorul Daniel Brânzei, prin corespondenţă electronică: „Wurmbrand a fost instrumental în ieşirea familiei Popovici din România” (din 19 octombrie 2013).

Sublinierile îmi aparţin (n.m.).

Anunțuri
 
3 comentarii

Scris de pe Octombrie 19, 2013 în Alexa Popovici

 

Etichete:

3 răspunsuri la „Autorul (Alexa Popovici) în „Istoria baptiştilor…..” (2)

  1. tudorvisanmiu

    Octombrie 19, 2013 at 7:48 pm

    Reblogged this on tudorvisanmiu.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: