RSS

Comentarii şi recenzii

1. „Cum se scrie Istoria baptiştilor în România”, Alin Cristea (articolul apărut în revista electronică Confesionala, Nr. 5 / 2007)

«[….] În ultimii ani au apărut cîteva cărţi care, printr-o tehnică de puzzle-informare şi comentariu metaistoric presărat cu declaraţii amvoneşti, au reuşit să coaguleze importante informaţii despre trecutul baptiştilor români în spaţiul carpato-pontic-dunărean, ba chiar şi din diaspora românească. [….] Cu ocazia Congresului Baptist de la Cluj din 17-18 aprilie [….] au fost lansate două astfel de cărţi: Istoria baptiştilor din România 1856-1989, ediţie revizuită, de Alexa Popovici (din Prefaţă, Prefaţa autorului, Prefaţa editorului, Cuvînt înainte nu mi-am dat seama în ce constă “revizuirea”) [1] şi Pigmei şi uriaşi. File din istoria persecutării baptiştilor, de Daniel Mitrofan.

O istorie “grea”
Istoria baptiştilor este o carte interesantă, necesară şi folositoare. Dar este şi o carte greu de citit (şi de răsfoit), fără un public ţintă şi fără pretenţii literare. Pe de o parte, nici o altă carte nu conţine atîtea informaţii preţioase din istoria baptiştilor din România (al treilea grup confesional baptist din Europa ca număr, după Marea Britanie şi Ucraina), mai ales pe o perioadă atît de lungă. Dar pe de altă parte e greu de imaginat cine o va răsfoi cît de cît, în afară de studenţii care au de dat examen la Istoria baptiştilor şi cîţiva (pseudo)istorici. O variantă-rezumat de 100 de pagini ar fi excelentă.
“Între text literar şi text ştiinţific” – iată o etichetă destul de potrivită pentru acest imens tom de peste 900 de pagini pe care Marius Cruceru o pune în Cuvîntul înainte, şi cu siguranţă “o piatră de temelie pentru istoriografia baptistă”. Însă trebuie să punem în discuţie prea generoasele afirmaţii:
“Este de remarcat soliditatea întregului construct datorită bunei întemeieri. Este surprinzător cum fostul profesor de Seminar şi-a descris şi şi-a aplicat metodologia de cercetare, adunare şi sinteză a datelor. Ca un istoric profesionist.”
Într-adevăr, opusul popovician impresionează prin dimensiuni, detalii, concepţie, sinteză. Dar un istoric profesionist nu lasă lucrul făcut pe jumătate. Această istorie a baptiştilor români, singura de acest fel pe care o avem, e reprezentativă, din păcate, pentru modul de lucru al românilor în general, cu jumătăţi de măsură în inspiraţie şi în transpiraţie, cu sincope neaşteptate (vezi criza politică nenecesară după aderarea la Uniunea Europeană) şi cu un patetism prea des invocat (fie şi sub formă de băşcălie – vezi excelentul eseu “Băşcălia la români” de Ana Blandiana, din România literară, Nr. 12, 30 martie 2007).
E de ajuns să menţionez faptul că, dacă prima parte (1856-1919) are bibliografie, pe capitole, de 9 pagini (dar nu note), iar a doua (1919-1944) are peste 1.000 de note, pe 50 de pagini (dar nu bibliografie), ultima nu are nici note nici biografie pentru a demonstra semiprofesionalismul demersului livresc.
Însă, pe lîngă satisfacerea interesului pentru cum s-au manifestat baptiştii români în secolul trecut şi bucuria pe care ne-o oferă de a găsi magistrale de continuitate cu comunitatea credincioşilor baptişti din România secolului XXI, opera aceasta istorică ne furnizează şi o mare dezamăgire prin felul destul de sumar în care prezintă ultima perioadă (1944-1989). Mai exact, avînd în vedere că autorul, binecunoscută personalitate baptistă, a locuit în Statele Unite în ultimii 30 de ani ai vieţii (1966-1997) şi România ieşise de sub dominaţia ateismului comunist (dintr-odată majoritatea românilor s-au declarat creştini), ne-am fi aşteptat să găsim chestiuni relativ recente abordate într-o manieră satisfăcătoare, precum partea centrală a cărţii dedicată perioadei 1911-1944.
În schimb, rămînem uimiţi că la 50 de pagini de final încă sîntem în 1955, urmează un capitol scurt, fără menţionarea vreunei date, despre tehnicile de ajungere a românilor în străinătate, apoi un capitol despre dinamica baptistă pe provincii, dar, iarăşi, fără menţionarea prea multor date.
De exemplu, deşi autorul scrie: “se pare că în Bihor s-a înregistrat cel mai mare procent de convertiri la credinţa baptistă”, nu se poate deduce la care parte din perioada 1944-1989 se referă. Tot acolo este amintită succesiunea lui Iosif Ţon, după Liviu Olah, la pastoraţia bisericii din Oradea (nu e specificat numărul sau numele bisericii), însă nu e dat anul. În schimb, la numai 20 de pagini găsim în colecţia de fotografii o imagine cu “cel mai mare botez nou-testamental al bisericii Baptiste nr. 2 de pe strada Simion Bărnuţiu din Oradea, ţinut în anul 1974, cu 149 de persoane, în timpul pastorului Liviu Olah”.
Ultimul capitol, intitulat “S-a apropiat sfîrşitul”, încheie perioada avută în vedere prin (re)lansarea celei mai obsesive idei a autorului: persecuţia baptiştilor români în secolul XX. Aici ea e exprimată astfel: “în toată istoria baptiştilor din România, cei ce au pricinuit cele mai grave şi îndelungate persecuţii au fost cei doi dictatori, mareşalul Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu”.
Nu cu mult înainte autorul a prezentat o listă cu 9 păstori cărora li s-a făcut percheziţie în 4 octombrie 1974 de către Securitate şi le-au fost ridicate sute de cărţi religioase şi alte materiale, o listă cu 20 de bărbaţi şi femei condamnaţi între 4 luni şi 6 ani de închisoare pentru practici religioase şi respingerea ateismului, şi o listă cu 5 persoane despre care “se crede” că au fost ucise pentru credinţa lor: Radu Cruceru, Petru Clipa, Sabin Teodosiu, Daniel Păuşan, Traian Bogdan.
Istoria… lui Alexa Popovici s-ar fi putut numi mai degrabă “Istoria persecuţiilor baptiştilor români în secolul XX”. Sau, într-un spirit mai ludic, caracteristic timpurilor postmoderne, “Între Antonescu şi Ceauşescu: manual de supravieţuire baptistă”. Mai ales că în numai în perioada 1919-1944 Alexa Popovici identifică 8 valuri de prigoană, alocînd un capitol fiecăreia.
De fapt, această perioadă (1919-1944) este specialitatea lui Alexa Popovici. Ei îi dedică cea mai mare a cărţii, peste 400 de pagini, în timp ce prima parte are 250 de pagini, iar ultima nici 200. Anexele provin doar din acest volum al doilea, scris în 1965 la Bucureşti, dar tipărit doar în 1989 la Chicago: listele conţin conducerea Uniunii şi sumarul congreselor doar pînă în 1944!»

(articolul integral poate fi citit pe blogul România Evanghelică)

___________________

Note şi observaţii:

[1] Revizuirile făcute au fost, totuşi, precizate în Prefaţa editorului la prezenta ediţie (pp.7-8; sublinierile îmi aparţin): 

„Este important să precizăm că în această nouă ediţie a cărţii au fost efectuate anumite modificări sub aspectul ortografiei şi punctuaţiei, textul fiind astfel adaptat normelor ortografice actuale ale limbii române. S-a urmărit a se păstra farmecul limbajului specific autorului, care îl întoarce pe cititor în timp transpunându-l în perioada şi evenimentele evocate şi făcându-l martor la trecutul istoric al credinţei baptiste.

Parte a acestui limbaj o constitutie şi cuvintele caracteristicile acelor vremuri, presărate în text cu deosebită măiestrie, care au fost păstrate întocmai în prezenta ediţie revizuită, operându-se modificări doar în cazul unor termeni consideraţi de dicţionarele de specialitate ca fiind învechiţi, ieşiţi din uzul limbii, şi care ar fi putut fi necunoscuţi cititorilor de astăzi.

De asemenea, s-au făcut unele intervenţii în topica frazelor, din dorinţa de a face ideile cât mai uşor de lecturat şi de înţeles nu numai de către cei cărora stilul caracteristic perioadei de timp evocate le este cunoscut, dar şi de către cei mai puţin familiarizaţi cu acest mod de exprimare. 

În cazul unor nume care în Ediţia I a cărţii apăruseră în mai multe forme, ca de pildă în variantă română, maghiară sau germană, s-a optat pentru o singură variantă, ţinându-se cont în alegerea acesteia de naţionalitatea persoanei la care se face referire şi menţionându-se totodată, într-o notă editorială, celelalte forme în care era scris respectivul nume în prima ediţie. În acelaşi fel s-a procedat şi în cazul altor nume de persoane, localităţi etc., care în prima ediţie apăreau în mai multe variante, cu unele mici diferenţe de scriere (de exemplu Todor-Teodor), în prezenta ediţie redându-se o singură formă. Această modificare a avut la bază ideea de consecvenţă, de redare a aceleiaşi forme pe tot cuprinsul cărţii, precum şi preocuparea de a nu deruta cititorii, spulberând astfel o eventuală confuzie care s-ar fi putut crea, ca de pildă aceea că numele respective nu fac referire la una şi aceeaşi persoană, ci la persoane distincte. De asemenea, în acest demers am benefciat de sprijinul unor profesori de la Universitatea Emanuel şi pastori din cadrul Comunităţii Baptiste de Bihor şi Satu Mare, ale căror sugestii ne-au fost de mare folos. […..]”

(DINU MORGA. Director Editura Făclia, Oradea, februarie 2007)

Reclame
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: