RSS

Arhive pe etichete: 1919

Adam Sezonov în „Farul Mântuirii” (nr.1/1932)

UN MARE FILANTROP

„Nu toţi se gândesc că avutul lor este dat de (Dumnezeu) şi că trebuie să întrebuinţeze o parte pentru Dumnezeu. Cine dă lui îşi dă. Dumnezeu sporeşte înzecit şi însutit averea celui ce o pune în dispoziţia sa.

Adam Sezonov

Fratele Adam Sezonov din Brăila este unic în felul lui, înţelegând întocmai poruncile şi sfaturile Mântuitorului său. În momentul când comunităţile noastre se aflau în criză financiară, dânsul intervenea imediat cu ajutorul său, dislocându-şi şi o parte din averea sa, dând-o comunităţii.

Fratele Adam Sezonov a făcut o mulţime de donaţii între care putem cita donaţiile făcute Farului Mântuirii în anul 1929 de lei 2000, iară în cursul anului 1931 3000 lei. Fratele a mai înţeles şi lipsurile fraţilor din Chişinău, precum şi nevoie de a se întruni într-un local propriu, construind pentru ei o casă de rugăciune în valoare de peste 400.000 lei.

Donaţiile nu se mărginesc numai la cele citate mai sus, dar şi-a mărit câmpul de ajutor şi a donat pentru cercul România Veche peste 300.000 lei în decurs de noi ani.

Nu trebuie să uităm că casa de rugăciune din Brăila a fost clădită tot de dânsul şi donată apoi Comunităţii.

Read the rest of this entry »

Reclame
 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Anne Crăciun, de fapt, Cresman – soţia lui Lucaşa Sezonov

Într-un registru al recensământului din anul 1940 în Statele Unite ale Americii (al 16-lea din istoria SUA, se pare), publicat pe site-ul FamilySearch.org, am găsit o anume familie Cresman care, la acel moment, locuia pe „Ward 37, Chicago, Chicago City, Cook, Illinois”.

„Stăpânul casei” nu putea fi, fireşte, altul decât John Cresman (n. 1885), căsătorit cu Lena (n. 1891) – ambii provenind din România. Fiica lor, Ana (n. 1919), este cunoscută de noi mai bine nu drept „Cresman” (o variantă anglofonizată a numelui ei), ci „Crăciun” (care se traduce în engleză drept „Christmas”).

Soţul ei este Lucaşa Sezonov (n. 1905), care, înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial (1939), emigrase din România în Statele Unite, mai exact, Chicago, oraşul natal al soţiei sale. Din câte se pare, la 1940, ei încă nu se instalaseră într-o casă a lui ci locuiau în casa părinţilor, împreună cu doi fii, Lucian (n. 1937) şi John (n. 1939), sau, în graiul nostru, „Ioan”.

De remarcat şi prezenţa unei anume „Florence Cresman”, tot fiică a lui John născută în acelaşi an cu Ana (1919) şi având aceaşi vârstă – deci, fiind, probabil, o soră geamănă (?) a ei.

Mai jos, documentul cu pricina, destul de greu de citit:

record-image_Cresman

P.S.: This article can be found in English, here.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,